Start-up caută investitori

Deseori se întâmplă ca, pentru ascensiunea unui start-up, tânărul antreprenor entuziast să nu dispună de totalitatea resurselor financiare necesare continuării și dezvoltării afacerii. Fie că această nevoie apare încă de la început, fie că este identificată pe parcurs, poate fi complinită prin atragerea unui investitor; de cele mai multe ori, aceasta se concretizează sub forma unui parteneriat.

Cum de cele mai multe ori investitorul, sau potențialul viitor partener, nu cunoaște ori nu este specializat în domeniul în care activează start-up-ul, singura investiție a noului antreprenor rămâne cea pur financiară, iar ”greul afacerii” rămâne în sarcina antreprenorului inițial, dat fiind faptul că acesta deține ”know-how-ul” afacerii.

Entuziasmul tânărului antreprenor care a identificat un investitor dispus să-i finanțeze ideea sau pasiunea care l-a propulsat în afaceri îl poate îndepărta de la a se gândi la aspecte pragmatice ale unui parteneriat, fapt ce ar putea avea drept consecință cesionarea unei majorități din drepturile aferente start-up-ului fără o analiză temeinică prealabilă. Cu toate că în lipsa resurselor de ordin material afacerea ar fi putut eșua, tânărul antreprenor nu trebuie să piardă din vedere faptul că, în ipoteza fericită a unor creșteri considerabile ale cifrei de afaceri și mai ales ale profitului, contribuția sa constantă, cu timpul, ar putea depăși cu mult, din punct de vedere valoric, acea contribuție financiară de la început a partenerului-investitor, iar maniera de împărțire a beneficiilor să nu mai reflecte realitatea faptică, echilibrul contraprestațiilor dintre parteneri fiind astfel încălcat.

Pentru a evita astfel de situații pur inechitabile, este esențial ca fondatorul start-up-ului să stabilească alături de viitorul său partener condiții concrete și, mai ales, limitele parteneriatului.

Astfel, anterior semnării documentelor ce consfințesc parteneriatul, independent de forma pe care o vor îmbrăca acestea, este important ca cei implicați să cuantifice valoarea investițiilor (muncă plus bani) raportat la premisele de creștere a afacerii.

Apoi, este important ca, în urma analizării tuturor ipotezelor convenite, să se stabilească termene până la care investiția urmează să fie egalată de aportul în muncă al partenerului inițial. Importanța stabilirii termenelor este dată, așa cum spuneam, de necesitatea prevenirii ruperii echilibrului între contribuțiile celor doi parteneri.

Acordul de parteneriat trebuie să îmbrace o formă scrisă, întrucât în acest mod ambii asociați sunt protejați, ambiguitatea colaborării fiind unul dintre principalele motive ce conduc la litigii.

Este esențială prevenirea apariției oricăror neînțelegeri între parteneri pentru ca afacerea să continue. Tocmai din acest motiv ar trebui să reprezinte o prioritate reglementarea internă strictă a condițiilor de desfășurare a parteneriatului și chiar a condițiilor de ieșire dintr-o astfel de asociere, anterior demarării parteneriatului propriu-zis.

Forma de parteneriat cea mai eficientă este aceea de tipul joint-venture (asociere în participațiune), când două entități, având reprezentanți diferiți și chiar obiecte de activitate distincte, se asociază în vederea îndeplinirii unui scop comun, ocazie cu care reglementează totalitatea clauzelor ce vor guverna raporturile lor juridice ulterioare, inclusiv împărțirea atribuțiilor, contribuțiilor partenerilor, a profitului și pierderilor și, de ce nu, a condițiilor dizolvării și lichidării asocierii.

Cu toate că reglementarea concretă a condițiilor de colaborare, independent de forma abordată, nu poate înlătura în mod definitiv riscul apariției unor neajunsuri care să genereze ulterior conflicte între asociați, o astfel de abordare responsabilă limitează numeroase pierderi și, chiar în ipoteza unor litigii, maniera mai clară de abordare poate facilita obținerea unei soluții echitabile în instanță.