5 iulie 2026

Grup de interes economic – între abstract și concret

Ce este un grup de interes economic, cum se constituie și ce presupune răspunderea nelimitată și solidară a membrilor săi.

Volume juridice — context editorial

Cu certitudine, în mediul de afaceri, în presa de specialitate și chiar între prieteni se poartă deseori discuții despre marile companii și interesele grupurilor din care acestea fac parte, însă, surprinzător, puțini dintre antreprenori cunosc în concret ce înseamnă un grup de interes economic și dacă acesta reprezintă doar o entitate abstractă sau, dimpotrivă, una concretă, reglementată de lege.

Dacă am dori o definiție exigentă a acestui concept, am spune că un grup de interes economic reprezintă acea asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice – limitată în cazul legislației române la maximum 20 –, constituită pentru o perioadă determinată în scopul de a dezvolta sau de a ușura activitatea economică a membrilor săi.

Mai puțin riguros spus, un grup de interes economic reprezintă acea entitate compusă atât din firme, cât și din persoane fizice, care desfășoară activități economice unele față de altele și împreună față de terți, având un scop comun.

Activitatea grupului – ca persoană juridică cu scop patrimonial, și nu o entitate abstractă, cum spuneam anterior – trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi și să aibă un caracter accesoriu față de aceasta.

Cu alte cuvinte, fiecare membru al grupului își va desfășura activitatea principală specifică în mod independent, iar toți membrii împreună, ca un grup, vor desfășura o activitate conexă și subsidiară activităților membrilor săi.

Pentru ca un grup de entități și persoane să poată crea un grup de interes economic, anterior constituirii acestuia și pentru a analiza gradul de oportunitate a existenței efective a grupului, va fi necesar să se stabilească care sunt acele activități ce se intenționează a fi îndeplinite prin intermediul grupului. Aceasta deoarece legea instituie o serie de interdicții, precum activitățile de administrare sau supraveghere (în special în domenii precum personalul, finanțele și investițiile) sau activitățile de cumpărare de acțiuni ale companiilor membre.

De asemenea, legea instituie anumite limitări cu privire la numărul de angajați ai grupului, la operațiunile de creditare ale societăților membre ale grupului sau la transmiterea de bunuri între acestea etc.

În procesul decizional referitor la utilitatea constituirii unui grup de interes economic, este foarte important de avut în vedere faptul că membrii acestuia răspund nelimitat pentru obligațiile sale, indiferent de tipul societății din care fac parte (cu răspundere limitată sau pe acțiuni). Mai cu seamă, este esențial să se cunoască faptul că răspunderea este una solidară, în lipsa unei stipulații contrare cu terții cocontractanți ai grupului.

Astfel, solidaritatea răspunderii presupune că creditorii grupului se vor putea îndrepta mai întâi împotriva grupului pentru obligațiile sale și, dacă acesta nu le achită, se vor putea îndrepta împotriva oricărui membru al grupului, fără a avea în vedere vreun criteriu anume.

Grupul se constituie prin semnarea unui contract de către toți membrii, ce îmbracă forma unui act constitutiv, în cuprinsul căruia se vor preciza domeniul și activitatea principală. Acesta se poate constitui cu sau fără capital, iar în cazul în care se decide afectarea unui anumit capital pentru desfășurarea activității grupului, aporturile membrilor nu sunt ținute să aibă o valoare minimă, iar drepturile lor nu vor putea fi reprezentate prin titluri negociabile.

Totodată, nu trebuie omis faptul că grupul nu poate avea drept scop obținerea de profituri pentru sine, iar dacă totuși din activitatea acestuia ar rezulta profit, acesta trebuie distribuit în totalitate, în mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de dividende.

Prin urmare, raportându-se la totalitatea acestor considerente deloc neglijabile, doar în urma unei analize temeinice antreprenorii vor putea decide rentabilitatea constituirii unui grup de interes economic, iar un factor esențial de influență a deciziei îl reprezintă gradul de importanță al scopului comun al membrilor grupului.