Reinvestirea profitului – strategie vs. necesitate

Se întâmplă deseori ca o companie care a obținut un profit deloc de neglijat la sfârșitul exercițiului financiar să hotărască reinvestirea acestuia în detrimentul repartizării dividendelor.

O primă explicație pentru o astfel de decizie ar fi că reinvestirea profitului obținut reprezintă, de cele mai multe ori, o necesitate pentru creșterea afacerii și, totodată, constituie o modalitate de a beneficia de o scutire de impozit, raportat la dispozițiile fiscale aplicabile.

În ceea ce privește reglementarea actuală, respectiv Codul Fiscal în vigoare de la 1 ianuarie 2016, se identifică o serie suplimentară de condiții prin care profitul reinvestit este scutit de la impozitare, pe lângă cele prevăzute în reglementarea anterioară, în sensul că această facilitate s-a extins la mai multe tipuri de investiții.

Astfel, dacă inițial, potrivit normelor în materie fiscală în vigoare la acea dată, companiile puteau beneficia de scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în producția sau achiziția anumitor tipuri de active, începând cu Noul Cod Fiscal facilitatea se extinde prin includerea de mijloace fixe reprezentând: echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare.

De asemenea, companiile pot beneficia de această facilitate fiscală și în măsura în care produc sau achiziționează programe informatice, cu mențiunea că de această facilitate se poate beneficia inclusiv dacă activele sunt achiziționate în baza unui contract de leasing financiar.

În vederea determinării profitului eligibil pentru scutire, companiile vor lua în calcul profitul contabil obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a activelor eligibile dintre cele enumerate anterior.

Este important de reținut faptul că pot beneficia de această facilitate fiscală și companiile care sunt plătitoare de impozit pe microîntreprinderi și devin ulterior plătitoare de impozit pe profit, însă în acest caz, profitul aferent scutirii va fi determinat începând cu trimestrul în care compania respectivă devine plătitoare de impozit pe profit.

Prin profit investit se înțelege soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a activelor respective.

Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.

Trebuie reținut însă că facilitatea fiscală amintită anterior presupune nașterea unor anumite obligații în sarcina companiilor care doresc să beneficieze de această scutire, dintre care amintim obligația de a distribui profitul care a beneficiat de scutirea de impozit în scopul constituirii unei rezerve.

Este evident că obligația de constituire a unei rezerve la care ne refeream anterior nu se impune în cazul în care compania înregistrează pierdere contabilă la sfârșitul anului financiar.

De asemenea, o altă obligație o reprezintă și perioada minimă de deținere a activelor pentru care s-a aplicat această facilitate, în sensul că activele trebuie păstrate cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani.

Trebuie reținut însă că, în situația în care companiile nu respectă această obligație, se supun riscului recalculării impozitului pe profit datorat, astfel încât să fie eliminată scutirea de care a beneficiat compania în legătură cu activele ce nu au fost păstrate în patrimoniul său pentru perioada minimă.

Totodată, un aspect de care trebuie să țină cont companiile este acela că recalcularea impozitului pe profit va atrage depunerea unor declarații informative și plata de penalități de întârziere pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar.